Alianta PNL-PC

Îţi pierde oare PNL identitatea in urma alianţei cu PC? Aş zice ca nu, deoarece PNL şi-a pierdut de mult timp identitatea. Brătienii cu siguranţa se răsucesc in mormânt.
Dar oare care este miza acestei alianţe pentru PNL??? PC este un partid care poate obţine mai puţin de 5% din voturi. Să fie oare accesul facil la "Antene"? Oare merită plătit acest pret doar pentru a "presta" nestingheriţi in bălăcăreala de la Antene?
Aş zice ca nu! şi nu e numai parerea mea. Nume cu greutate din PNL (Tăriceanu, Vosganian, Săftoiu, Orban) se opun acestei alianţe. În urmă cu cateva zile, Prumbelul Crin declara că cei care se opun acestei alianţe sunt susţinatorii lui Basescu. Oare isi menţine aceiasi părere???

O experienta nemaipomenita...

În urmă cu vreo 2 zile o colegă îmi pune o hârtie pe birou spunând ca este o invitaţie la un concert. Mă uit la invitaţie şi văd că este vorba de un concert de vioară şi pian susţinut de elevi ai liceului de muzică din Brasov. (Trebuie să precizez că si fiica mai-sus menţionatei colege este elevă la acest liceu şi implicit concerta în acea seară). Normal că nu am fost foarte entuziasmat presupunînd că mă voi plictisi groaznic.
Ieri (n.r. Joi 25.11) era ziua cu pricina. Având in vedere că m-am trezit pe la 7.00(pentru mine este o oră mult prea devreme, de obicei trezindu-mă in jurul orei 9.00) numai de concerte plictisitoare nu-mi ardea mie. Dar trebuia să mă duc fiindcă am promis si nu vreau "să mi-o pun în cap" pe această colegă...prietenii ştiu de ce! Zic să mă duc , stau puţin, până cântă fata colegei si plec (găsesc eu un motiv plauzibil).
Ajung la locul cu pricina şi, după cum mă asteptam, găsesc acolo oameni cu faţa palidă (nu chiar toţi) încărcaţi de cultură şi sobrietate...si o oarecare pioşenie. Am zis că aici nu e de mine dar trebuie sa rezist.
Singurul lucru ce l-am găsit interesant era o fată deosebit de frumoasă ce este si ea elevă şi urma să concerteze.
Am aflat si motivul concertului: anul acesta s-au împlinit 200 de ani de la nasterea a doi mari compuzitori ai perioadei romantice: Chopin si Schumann.
Mai greu a fost începutul. După aceea nu mai ştiu cum a trecut timpul. Am fost total captat de concert. M-a cuprins o stare de euforie si în unele momente parcă simţeam şi o lacrimă care încerca să iasă la iveală. Nu este o glumă. Nu e ironie. Mi-a plăcut teribil concertul. Implicit voi mai participa la astfel de evenimente. Până atunci mă delectez cu înregistrarea concertului si cu CD-ul cu Bach pe care îl am in masină.

P.S. Momentul culminant a fost , evident, când a concertat domnisoara de care am amintit mai sus! Vă recomand "Nocturna Op. 9 No. 2" de Chopin!

De-ale microbistilor...:))))

Un fan oltean, un fan stelist si unul dinamovist, fiind intr-o tara musulmana, sunt prinsi band o sticla de Jack Daniels, sunt arestati si aruncati in inchisoare pana la stabilirea pedepsei. In fine, vine ziua judecatii, sunt adusi in fata molahului, care le arata bunavointa condamnandu-i la doar 30 de lovituri de bici, dupa care vor fi liberi sa plece. Ba mai mult, spre norocul lor, in ziua respectiva era o mare sarbatoare musulmana, asa ca molahul ii da fiecaruia voie sa ceara ceva inainte de a fi biciuiti.
Primul care urmeaza a fi biciuit este stelistul, care, dupa ce se gindeste putin, zice:
- Legati-mi o perna in spate.
I se leaga perna, dar nu rezista decat la primele 10 lovituri, dupa care se rupe, asa ca tot trebuie sa sufere celelalte 20 de lovituri inainte de a fi dus pe brate plangand si sangerand.
Urmatorul este dinamovistul, care zice:
- Legati-mi 2 perne in spate.
Dar nici macar cele 2 perne nu pot sa reziste decat la 15 lovituri, trebuind sa le sufere, ca si stelistul, pe celelalte.
Ultimul care trebuia biciuit era fanul craiovean, dar inainte de a-si spune dorinta, molahul ii zice:
- Esti fanul celei mai frumoase echipe din tara ta, cu cei mai loiali si pasionali suporteri, asa ca poti avea 2 dorinte!.
Auzind asta, oltenul spune:
- Multumesc pentru bunatatea pe care mi-o arati si drept recunostinta vreau 100 de lovituri de bici in loc de cele 30.
- Nu numai ca esti un om de onoare, dar esti si foarte curajos ! ii spune molahul, privindu-l cu respect.
- Daca 100 de lovituri sunt ceea ce doresti, atunci 100 de lovituri vor fi. Acum ai dreptul la cea de-a doua dorinta,
- Va rog, legati-l pe dinamovist in spatele meu !

S-a stins FLACARA...

""Astăzi, 5 noiembrie, la ora 7.15 inima maestrului a încetat să bată. După nenumărate tentative de resuscitare a trebuit să ne declarăm învinşi şi maestrul a plecat dintre noi"", a anunţat prof. dr. Şerban Brădişteanu.

O ştire cruntă. Omul Adrian Păunescu nu mai este printre noi...însa poetul Adrian Păunescu va fi veşnic printre noi. Testamentul lăsat de acesta este nepreţuit.

In urmă cu trei zile, pe patul de spital, poetul a mai scris o ultimă poezie...un îndemn:" Purtaţi-vă de grijă fraţii mei"

De-aicea, de pe patul de spital,
Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider că e-un gest profund moral
Cuvântul meu la voi să mai ajungă.

Mă monitorizează paznici minimi,
Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi
Să nu mă mai ajungă nicio schijă.

Aud o ambulanţă revenind,
Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se tratează cicatricea.

Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei,
Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei,
Spitalul de urgenţă implorându-l.

Eu vă salut de-a dreptul cordial,
De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital
Nu-i o alarmă, ci o garanţie.

Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani,
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani
Şi ţării mele minima dreptate.



Odihneşte-te în pace MAESTRE!!!

La multi ani domnule presedinte!!!

Unii îl iubiţi! Alţii doar îl simpatizaţi! Unii îl urâţi cu toată fiinţa...pun pariu că mulţi dintre voi nici nu stiţi de ce... Sau poate stiţi...fiindcă aşa a spus la Realitatea şi la Antene.
Astăzi (04.11) este ziua Preşedintelui României. Este de datoria fiecărui român să-i ureze cele mai bune gânduri. Nu , nu lui Traian Băsescu ci celui care stă în fruntea ţarii, Preşedintelui!
La mulţi ani domnule preşedinte!!!

Blind date :))))))

Ea:
Azi e soare, e o vara frumoasă. Îmbrăcămintea mea va fi în ton cu spiritualitatea mea. Se va asocia feminismului meu rafinat. Va exprima fluiditate şi eleganţă, în completatarea unui aer adânc studiat, de sobrietate şi naturaleţe - care mie-mi vine foarte bine, ca femeie modernă, de carieră. Machiajul va fi discret, dar numai după ce mă voi da cu laptele de piersici şi migdale pe faţă, apoi cu crema nutritivă cu extract de castraveţi indonezieni. Taiorul deux-pieces mov deschis, bluziţa roz pal, push-up. Chiloţeii verde crud cu fundiţă roz - că nu se ştie niciodata. Trebuie un accesoriu pe negru... da, o năframă transparentă, vaporoasă, şi mănuşi negre. Ochelarii de soare îmi vor completa garderoba, conferindu-mi un aer de femme fatale. Ceasul aurit, două inele discrete. Cerceii scumpi. Un lănţişor cu inimioară. Ia să mă văd în oglindă: da. Da. Aşa da. Spatele drept. Tocuri medii, astea îmi scot un pic pieptul în afară şi îmi bombează fundul, dar mai discret. Plus că îmi şi conferă câţiva centimetri în plus! Hai, că sigur or să rămână cu deştele-n gură toţi mocofanii care se zgâmâie în nas la semafor.

El:
Unde p.. m.. sunt chiloti curati?
Las' ca mi-i pun p'aia de ieri....

O întâmplare cu tâlc...Impresionant

Am primit următoarea povestioara pe mail şi m-a impresionat foarte tare aşa că o voi împărtăşi cu voi.

"Deşi este doar începutul lui Octombrie este frig şi am aprins focul în şemineul din sufragerie...Stau confortabil în fotoliul de piele şi mă uit cu drag la Karinna, fetiţa mea de 4 ani care se joacă împreună cu Hans: Hans este soţul meu şi l-am cunoscut când am plecat definitiv din România, în anul 2005, după ce am terminat facultatea de medicină de la Cluj...

Ne-am cunoscut aici, la Koln , la spitalul la care reuşisem să mă angajez şi a fost dragoste la prima vedere...Ne-am căsătorit apoi după vreo 2 ani, a venit şi Karinna...

Trăim bine şi nu ne lipseşte nimic...Locuim la periferia oraşului dar locul este minunat, iar căsuţa noastră este aşezată la marginea unei păduri de vis şi chiar dacă trebuie să ne "chinuim" maşinile în fiecare zi ca să ajungem la spital, îmi spun într-una că merită...Brigitte, bona Karinnei este punctuală ca o bavareză originală iar Karinna o indrageşte tare mult...

Mă uit la frunzele care au început să cadă şi apoi la calendarul de perete...Mai sunt 81 de zile până la Crăciun...Crăciunul...Ştiu că vom împodobi un brad superb pe care îl vom aduce din pădurea din spatele casei, ca să nu-i fie frig şi să miroasă a sărbătoare în toată casa! Şi mai ştiu că ne vom vedea cu vecinii noştri, care atunci când ne-am construit casa, ne-au ospătat aproape în fiecare seară...Veneam după turele de la spital, dădeam o fugă să vedem cum avansează lucrările şi ne pomeneam cu ei în curte, luându-ne pe sus, la ei la masă...Mă bucur în sinea mea că se apropie Sărbătorile de iarnă...Poate mă va vizita şi sora mea Jeni care locuieşte în Austria sau poate chiar cealaltă soră, Maria, deşi cred că-i va fi cam greu să vină tocmai din Canada, mai ales că tocmai a născut un băieţel...Mi-e dor de ele şi mai ales de mama, pe care Maria a luat-o cu ea, când au plecat şi ele definitiv din ţară...Au vândut casa bunicii iar banii pe care i-au primit i-au împărţit la
3 şi am primit fiecare câteva sute de dolari. Mama a spus că partea ei ne-o dă nouă...Aşa-s mamele...

Mă gândesc să-i cumpăr Karinnei un pui de Setter Irlandez sau Caniche iar lui Hans paltonul acela pe care şi-l doreşte incă de anul trecut...Ba nu, am să-i cumpăr lui Hans, ceasul acela Patek Philipe la care s-a tot uitat când am fost împreună la bijutier ca să îmi repar lănţişorul cu diamănţele de care s-a agăţat, când am luat-o într-o zi în braţe, cu toată hotărârea, Karinna...Greu, dar sper să-mi vină vreo idee genială până la Crăciun...

Zâmbesc de una singură, ca proasta şi incerc să-mi alung din minte orice umbră despre trecut...

Nu o să uit însă niciodată Crăciunul anului 1993. Aveam 13 ani, Maria, sora-mea, avea 16 ani, iar Jeni, cealaltă soră, nu împlinise încă 18 ani. Eram noi trei şi mama. Tata murise de
5 ani în accident la mină.
Cu o lună înainte de Crăciun pastorul nostru a anunţat o colectă specială pentru cea mai săracă familie din Biserică.
A cerut ca fiecare enoriaş să economisească timp de o lună ceva bani ca să dea acelei familii pe care fraţii din comitet o vor considera cea mai săracă.
Ne-am gândit ce am putea face noi patru. Planul mamei a fost să mâncăm timp de o lună de zile numai cartofi. Astfel puteam economisi 300.000 lei. De asemenea, dacă vom sta cu becul stins seară de seară, mai puteam economisi 100.000 lei.
Eu cu Maria am facut curăţenie la câţiva bogaţi, iar Jeni a vândut ceva felicitări făcute de ea. Seara pe întuneric, vorbeam şi ne imaginam cum familia aceea se va bucura. Eram în Biserică, noi şi încă 80 de membri, dintre care doar vreo doi se considerau mai germani decât erau...
Noi ceilalţi ştiam că suntem cetăţeni români iar acum, la 4 ani de la căderea lui Ceauşescu, unii dintre noi se descurcau binişor. Noi locuiam în casa bunicii, de care eram tare mândre deşi nu avea decât două camere dintre care pe una o transformam în bucătărie când venea frigul. Mama a calculat că se va strânge încă de douăzeci de ori atât cât avem noi, mai ales că la slujbă veneau şi cei cu maşini luxoase şi plini de bani iar pastorul ne aducea aminte în fiecare duminică de colectă.
Cu o zi înainte de Crăciun, am plecat cu Maria la magazin să schimbăm banii în bancnote nou-nouţe. Aşa învăţaserăm noi că trebuie să dăm lui Dumnezeu.
Am venit acasă cu 800.000 lei. O bancnotă de 500.000 lei şi trei bancnote de 100.000 lei. Niciodată nu avusesem atâţia bani. Nu ne păsa că n-aveam haine de Crăciun. Noi eram fericite. N-am putut dormi toată noaptea de nerăbdare...

A doua zi, în ziua de Crăciun, ploua cu găleata, iar noi n-aveam umbrelă. Biserica era la 2 kilometri de casă, dar nouă nu ne păsa cât de ude vom fi. Jeni avea găuri în pantofi şi a pus nişte hârtie. Pe drum, hârtia s-a udat, iar ea era leoarcă la picioare. Am stat bucuroase în Biserică, deşi am auzit câteva fete de la cor râzând de rochiile noastre cele vechi.
Dar mai auziserăm asta şi nu ne-a durut. Cu banii în mână, eram bogate. Când s-a făcut colecta, mama a pus bancnota de 500.000 lei, iar noi, fiecare, câte una de 100.000 lei.
Pe drum spre casă cântam de bucurie. La amiază, mama ne-a făcut o surpriză. Cumpărase 10 ouă pe care le fiersese şi le-am mâncat cu cartofi prăjiţi. Era ziua de Crăciun şi noi ne simţeam aşa de bine.
Dar pe la ora 15:00 a venit la noi pastorul. A chemat-o pe mama la uşă . Când a intrat mama în casă, era albă ca varul şi ţinea un plic în mână. Am întrebat-o ce este în plic şi abia după jumătate de oră mama l-a deschis. În plic era o bancnotă de 500.000 lei, trei bancnote de 100.000 lei şi 40 de bancnote de 10.000 lei. În total 1.200.000 lei.
Nimeni n-a spus nimic, doar ne uitam la podea. Cu câteva minute mai înainte ne simţeam ca nişte milionare. Acum, cu plicul în mână, ne simţeam ca nişte copii teribil de săraci.
Nouă ca şi copii ne părea bine că suntem bogaţi faţă de alţii, că aveam cartofi. Apoi, ştiam că suntem bogaţi că aveam o mamă grozavă şi mulţi copii nu aveau mame defel. Ne bucuram că eram trei surori în casă şi atâtea familii nu aveau copii. Ştiam că nu avem multe lucruri pe care alţii le aveau, dar niciodată nu ne-am gândit că eram săraci; dar în acea zi de Crăciun am aflat că eram.
N-am mai fost niciodată ca înainte. Săptămâna care a trecut apoi, n-a vorbit nimeni în casa noastră. N-am mai vrut să mergem la Biserică de ruşine, dar mama nu ne-a dat voie să lipsim de la slujbă...
Mama ne-a întrebat ce să facem cu cei 1.200.000 lei, dar noi nu ştiam ce fac săracii cu banii...
84 de oameni, 80 de concetăţeni de-ai noştri şi noi, am strâns 1.200.000 lei... din care 800.000 i-au dat cei mai săraci 4 oameni din Biserică...Şi atunci am ştiut că orice s-ar fi întâmplat, trebuia să plec din România..."